miChou’s photoblog

The world through my eyes

Archive for the ‘story’ Category

Galați – după 4 ani

with one comment

Ultima oară am fost la Galați în vara lui 2007. Eram încă student dar foarte mândru proaspăt posesor de dSLR, era vară iar lucrurile păreau la fel ca și-n anii copilăriei când Galațiul mi se părea cel mai fain loc în care puteam ajunge în vacanța de vară.

Galațiul lui 2011 l-am regăsit într-o seară de sfârșit de decembrie, coborând din fostul Accelerat, actualmente Inter-Regio 1671. L-am găsit pustiu și încremenit, golit parcă de oameni și de viață, cu o stație autobuz împrăștiată pe o distanță neverosimil de mare, de la toneta de bilete (mai nou, un prefabricat de plastic) până la mini-autobuzul pe care trebuia să-l iau eu. Cu o gară nouă, enormă și goală din care mai ieșeau pe la margini, resturi din vechea gară și vechile peroane.

Un ocol prin Bădălan și până la punctul de trecere a frontierei cu Basarabia, într-o după-amiază sorită dar rece de 1 Ianuarie nu mi-a schimbat prea mult impresia inițială. Case și drumuri îmbătrânite, paragină nici măcar rea-intenționată. Același sentiment de pustiu, în care doar ciorile de pe marginea drumului (ieșite probabil să se încălzească la soare) se simțeau în largul lor. Read the rest of this entry »

Advertisements

Written by miChou

15-Jan-2012 at 0:02

1000 words

leave a comment »

Se spune că o fotografie face cât o mie de cuvinte. Întrebarea însă este, de câte cuvinte are nevoie o fotografie pentru a și le spune pe cele 1000 ale sale.
Am fost sâmbătă la deschiderea expoziției lui Cosmin Bumbuț. Privindu-i fotografiile (unele cu sunet, unele fără) și ascultându-i poveștile călătoriei și ale fiecărei poze în parte, mi-am dat seama cât de important e să știi, tu ca fotograf, care e povestea pe care o spune fiecare fotografie de a ta. Dacă nu știi povestea celui pe care îl fotografiezi, și povestea pe care a văzut-o și/sau pe care o spune fotografia ta, atunci, de cele mai multe ori, ești doar un hoț de fracțiuni de secundă din viața altora, sau doar un simplu spectator al naturii. (Vorbesc aici la persoana a II-a pentru simplul fapt că nu știu cum să formulez gândurile de mai devreme, la persoana I. Tot blogul ăsta e, de fapt, o simplă colecție de momente furate, de amintiri colorate frumos și de minunății minimalizate (miniaturizate?) prin lentila camerei).

Aici stăteau cărți acum o săptămână

Written by miChou

13-Dec-2011 at 0:11

Posted in story, street

the Way out

leave a comment »

Fire exit

«I always said there is a way out. I never said that it was easy, though…»

Written by miChou

5-Dec-2011 at 21:00

Posted in fire, New York, red, skyscraper, story

There is wisdom in the jar

leave a comment »

Written by miChou

16-Nov-2011 at 13:11

Posted in blue, glass, story, studio

Expunere (in)decentă

with 3 comments

Indecent exposure

Written by miChou

27-Aug-2011 at 21:36

Posted in bucharest, graphic, sign, story

Despre încuietori și trecerea timpului

leave a comment »

Key

Cât de ruginită poate o fi o cheie până ce nu mai descuie nicio ușă?

Written by miChou

11-Apr-2011 at 7:54

Posted in old, rust, story

Morning choices

leave a comment »

Morning choices
Morning choices

Written by miChou

9-Feb-2011 at 6:35

Posted in b/w, story