miChou’s photoblog

The world through my eyes

Wedding photography – prima încercare

with one comment

Pe 24 iulie a fost nunta a doi dragi (foști) colegi de facultate. Cei care mă cunosc știu că nu-s un mare amator de nunți și, drept urmare, nici n-am fost la prea multe. Ba chiar, de când am bifat un DSLR, cred că am fost la cel mult două sau trei. Data trecută, m-am dus înarmat cu aproape tot „arsenalul” de care dispuneam: E-510-le de la momentul respectiv, vreo 2 obiective și blițul al cărui mândru proaspăt posesor eram. M-am străduit să nu las niciun moment nepozat, nimic important neimortalizat. Am alergat destul, dar n-am fost foarte mulțumit de ce a ieșit.

Așa că de dată asta, mi-am promis să fac niște poze mai… pe sufletul meu. Nu neapărat „mai bune”, ci mai apropiate de pozele pe care aș vrea să le am eu de la nunta mea. Nu poze făcute la comandă, nu poze stas, nu poze cu oameni aliniați la perete și puși să zâmbească. Ci poze cât mai naturale, cât mai vii, când mai ascunse, furate din miezul evenimentelor, pe nesimțite.

Mi-am luat deci doar aparatul, obiectivul de kit (un 14-54mm/f2.8-3.5) și o baterie de rezervă. Pe undeva, cred că dintru început am văzut pozele astea în alb-negru. După cum bine remarcau mulți oameni mult mai deștepți ca mine, înaintea mea, uneori culorile doar te distrag de la esențial.

Și m-am furișat, am fost călcat, m-am folosit de cameraman (sic! 😛 ) și de mașina de fum, și am pozat acele mici detalii care spun mai mult decât lista completă a invitaților și meniul 🙂 Și, pentru prima dată în destul de multă vreme, am fost mulțumit de ce a ieșit. Nu știu dacă prelucrarea a ieșit chiar cel mai bine, nu știu dacă îmi spun doar mie sau și altora o poveste aceste poze. Pot doar să sper. Și să-mi doresc să iasă mai bine, data viitoare (sper doar să nu fie nunta mea acea dată viitoare 😀 )

Vă las mai departe cu fotografiile 🙂 Albumul complet – cu EXIF, dimensiuni mai mari și unele dubluri și variații – îl găsiți pe flickr.

Nuntă D & A

Nuntă D & A

Nuntă D & A

Nuntă D & A

Nuntă D & A

Nuntă D & A

Nuntă D & A

Nuntă D & A

Nuntă D & A

Nuntă D & A

Nuntă D & A

Nuntă D & A

Nuntă D & A

Nuntă D & A

Nuntă D & A

Nuntă D & A

Nuntă D & A

Nuntă D & A

Nuntă D & A

Nuntă D & A

Nuntă D & A

Nuntă D & A

Nuntă D & A

Nuntă D & A

Nuntă D & A

Nuntă D & A

Nuntă D & A

Nuntă D & A

Nuntă D & A

Nuntă D & A

Advertisements

Written by miChou

5-Aug-2010 at 22:25

Posted in b/w, incognito, people, wedding

One Response

Subscribe to comments with RSS.

  1. foarte sensibil si frumos facute. Felicitari!

    mysimplephotos

    8-Aug-2010 at 14:39


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s