Prima zăpadă
Prima zăpadă pe iarna asta, pe anul ăsta. O ocazie bună de studiat centrul vechi printre bălți și zăpezi încă netopite.
Manhattan skyline – Central Park version
Mi-a luat doar vreo 7-8 luni, dar sunt aproape gata cu sortat/selectat/prelucrat pozele din New York. Cât de curând o să încerc să mă adun și să spun o poveste coerentă. Dacă nu-mi iese, atunci or să iasă niște crâmpeie disparate 
Galați – după 4 ani
Ultima oară am fost la Galați în vara lui 2007. Eram încă student dar foarte mândru proaspăt posesor de dSLR, era vară iar lucrurile păreau la fel ca și-n anii copilăriei când Galațiul mi se părea cel mai fain loc în care puteam ajunge în vacanța de vară.
Galațiul lui 2011 l-am regăsit într-o seară de sfârșit de decembrie, coborând din fostul Accelerat, actualmente Inter-Regio 1671. L-am găsit pustiu și încremenit, golit parcă de oameni și de viață, cu o stație autobuz împrăștiată pe o distanță neverosimil de mare, de la toneta de bilete (mai nou, un prefabricat de plastic) până la mini-autobuzul pe care trebuia să-l iau eu. Cu o gară nouă, enormă și goală din care mai ieșeau pe la margini, resturi din vechea gară și vechile peroane.
Un ocol prin Bădălan și până la punctul de trecere a frontierei cu Basarabia, într-o după-amiază sorită dar rece de 1 Ianuarie nu mi-a schimbat prea mult impresia inițială. Case și drumuri îmbătrânite, paragină nici măcar rea-intenționată. Același sentiment de pustiu, în care doar ciorile de pe marginea drumului (ieșite probabil să se încălzească la soare) se simțeau în largul lor. Read the rest of this entry »
View from above
Puțin după Crăciun, un bun prieten m-a „certat” pentru lipsa de activitate de aici și de pe flickr. O știu și mi-o asum – tot încerc să-mi găsesc un loc, o direcție și ceva de spus. Până atunci, îmi vine din ce în ce mai greu doar să arunc aici fotografii în ideea că „ărată drăguț”…
2011 – un fel de retrospectivă
Nu sunt un mare fan al retrospectivelor sau al „rezoluțiilor” de Anul Nou. Atâta doar că zilele astea au fost pentru mine mai pline de întrebări decât de obicei (despre ele, în altă poveste cât de curând), așa că m-am gândit că ar fi totuși un exercițiu util să fac o retrospectivă, în imagini dar nu numai, a lui 2011.
A fost un an în care am călătorit, mai mult decât mi-aș fi putut imagina în oricare punct din el. Nu știu dacă m-am întors mai înțelept, sau cu povești bune – pe multe încă le mai rumeg și, cu fiecare strat și cu fiecare lună care trece, parcă găsesc mai multe în călătoriile astea care s-au încheiat. California, New York și mai apoi cu trenul prin Europa, au fost călătorii la care visam de ani buni, sau călătorii la care nici n-am visat și care mi s-au înfățișat oarecum pe nepusă masă – sau cel puțin așa-mi pare acum, când mă uit înapoi. Ca un fel de consecință, am și fotografiat mult. N-am trecut însă decât printr-o mica parte din mormanul de fotografii făcute peste mări și țări. Din punctul ăsta de vedere, timpul poate fi un sfetnic bun. Chiar dacă am fotografiat mult, asta nu înseamnă că am fotografiat și bine. Au fost cadre pe care le-am fotografiat prost, și mi-am dat seama în secunda următoare, cadre pe care le-am ratat și am realizat abia apoi când le-am descărcat, cadre pe care mi le imaginam magistrale și care s-au dovedit mediocre. Au fost cadre pe care le-am ratat și cadre pe care nu le-am tras în mod deliberat. Iar ăsta a fost un exercițiu bun. Să vezi, înainte de a fotografia. Sunt încă la liniuțe și bastonașe la exercițiul ăsta, însă.
A fost un an în care – fotografic – am cumpărat mult și, cel mai probabil, inutil (după cum bine îmi atrăgea atenția Ștefan). Au fost niște decizii de moment, într-un morman mai mare de decizii de moment pe care, uneori, m-am forțat să le urmez. Nu știu încă dacă a fost bine sau rău – îmi place să cred că totuși mi-au fost de folos, fiecare în felul ei.
A fost un an cu multe vise, de toate felurile, cu multe întrebări, cu redescoperiri. Cu imagini regizate, cu peisaje și cu imagini cu prea puțini oameni în ele. Cu idei care au prins rădăcini și poate or să și rodească – anul ăsta, sau peste 3 ani. Cu cărți bune, cu oameni noi și, sper eu, cu mai mult curaj.
În cuvinte, aș putea să mai spun multe despre cum a fost 2011. Nu toate însă cred că ar fi relevante. Când am plecat cu ideea postului ăsta mă așteptam să fie complicată selectarea unor imagini „reprezentative” pentru ce a însemnat pentru mine 2011, pe blogul ăsta. Fac mențiunea expresă «pe blogul ăsta», pentru că „retrospectiva” de mai jos vizează doar pozele publicate aici în anul ce a trecut. Sunt mult mai multe făcute, care încă își așteaptă cuminți rândul în Lightroom. Am avut însă surpriza, neplăcută, să găsesc puține fotografii publicate în 2011. Iar în afară de vreo 2-3 excepții, nu semnificativ mai bune decât cele din 2010.
Așadar, fără alte ocolișuri, Read the rest of this entry »
1000 words
Se spune că o fotografie face cât o mie de cuvinte. Întrebarea însă este, de câte cuvinte are nevoie o fotografie pentru a și le spune pe cele 1000 ale sale.
Am fost sâmbătă la deschiderea expoziției lui Cosmin Bumbuț. Privindu-i fotografiile (unele cu sunet, unele fără) și ascultându-i poveștile călătoriei și ale fiecărei poze în parte, mi-am dat seama cât de important e să știi, tu ca fotograf, care e povestea pe care o spune fiecare fotografie de a ta. Dacă nu știi povestea celui pe care îl fotografiezi, și povestea pe care a văzut-o și/sau pe care o spune fotografia ta, atunci, de cele mai multe ori, ești doar un hoț de fracțiuni de secundă din viața altora, sau doar un simplu spectator al naturii. (Vorbesc aici la persoana a II-a pentru simplul fapt că nu știu cum să formulez gândurile de mai devreme, la persoana I. Tot blogul ăsta e, de fapt, o simplă colecție de momente furate, de amintiri colorate frumos și de minunății minimalizate (miniaturizate?) prin lentila camerei).
News
Am tot amânat postarea pozelor din New York. Inițial pentru că nici măcar nu trecusem prin ele cu un ochi critic, apoi pentru că nu apucasem să le prelucrez, peste toate planând și lipsa unei povești așa cum simțeam că ar fi meritat această serie destul de lungă și destul de dragă sufletului meu.
Timpul, dar și alte călătorii, au mai așezat lucrurile și gândurile, între timp am mai aflat câteva lucruri despre mine, iar modul în care vroiam să spun povestea s-a transformat. Nu știu încă exact cum va arăta la final, dar acum știu măcar încotro mă îndrept. În curând, sper să termin de prelucrat pozele selectate și să mă apuc să spun povestea. Cu un pic de noroc, înainte de sfârșitul anului.
the Way out
«I always said there is a way out. I never said that it was easy, though…»
